Pictura bioptica

Bioptical Art - Liviu Iliescu

Tabloul bioptic12) se compune din mai multe campuri (cel putin doua). (R2) Intr-unul din campuri se picteaza compozitia de baza, fara restrictii, asa cum decurge din inspiratia autorului, dar avand in vedere unele intentii, cum sunt: amplificarea spatiului, fuziunea colorata, dinamica profunzimii spatiului si altele (asa cum se va vedea mai departe); in alte campuri se vor picta elementele corespondente, astfel încat sa rezulte efectele bioptice pe care artistul, potrivit imaginatiei sale, doreste sa le reprezinte. * Pentru privit se foloseste un sistem de doua oglinzi (dispozitiv bioptic), asezate in dreptul unuia din ochi, astfel incat prin ochiul liber parvin la subiectul receptor o serie de imagini, de la un camp din compozitie, iar prin celalalt ochi (prin oglinzi), imaginile de la alt camp, obtinandu-se efectele compozitiei bioptice (spatiul, forma, culorile se modifica in timp, in timpul de adaptare).* Compozitia se poate realiza sa aiba valoare artistica si la privirea cu ochii liberi, astfel încat, in succesiunea de privire, cu si fara ajutorul dispozitivului bioptic, subiectul receptor parcurge senzatiile unui ciclu psihic. Un ciclu psihic are durata de la cateva minute panã la zeci de minute, contemplarea facandu-se in pozitie relaxata (in fotoliu).

Prin pictura bioptica se poate întelege pictura ce se obtine pe suprafata unui format in care sunt pictate mai multe campuri grupate dupa criterii optice în doua ansambluri distincte, astfel ca, fololosind un dispozitiv optic, anume conceput, se poate observa prin ochiul stang si separat prin ochiul drept cate o imagine, fiecare din ele cu elemente care provin de la compozitii elaborate în asa fel incat pentru observator sa rezulte prin compunere psihofizica atat imaginea de ansamblu, cat si unele componente.

In definitia de mai sus este inclusa, ca o parte cumva banala, metoda stereoparelor ce reda spatiul fie prin intermediul fotografiei, fie prin mijloace picturale naturaliste, care imita fotografia (Salvador Dali). Pictura bioptica se sprijina si ea pe teoria formarii imaginilor stereoscopice, dar nu numai pe ea, deoarece am putut stabili o conceptie mult mai cuprinzatoare prin multiplicarea stimulilor diferentiati pentru fiecare ochi, stimuli care prin mecanismul psihofiziologic provoaca perceptii ca rezultat al constientizarii ansamblului si totodata a unor componente. Ca in orice proces de intelegere, prin antrenament, se structureaza depuneri prin care subiectul este tot mai constient de perceperea ansamblului si de prezenta componentelor transmise prin fiecare ochi in parte. Perceperea cotidiana a profunzimilor in spatiul inconjurator (distante în directia de observare), prin vederea binoculara, structureaza dominant reprezentarile pentru recunoasterea ansamblurilor spatiale. Informatiile provocate de pictura bioptica se transmit separat prin fiecare ochi, astfel încat sa se poata percepe atat ansamblul, cat si o parte din componente, modalitate care mareste eficient fondul reprezentarilor spatiale. Este de remarcat ca, desi din mediul înconjurator provin informatii bioptice, ele nu sunt constientizate separat decat în mica masura, din cauza perceptiei dominante, care este aceea a impresiei de profunzime (rezultanta componentelor, respectiv ansamblul). Pictura bioptica permite deci dozarea influentei stimulilor peste pragul de inhibare a componentelor (considerate separat), conducand la extinderea proceselor psihice de constientizare.

In tratamentele medicale oftalmologice se folosesc aparate ce transmit pentru fiecare ochi cate o imagine diferita, imagini care constituie tinte pe care pacientul trebuie sa le coordoneze conform anumitor prescriptii, tocmai în scopul obtinerii ansamblului, respectiv perceperea profunzimii binoculare, atunci cand dereglarile au cauze care pot fi tratate astfel. In pictura bioptica se pleaca de la premisa ca observatorii constientizeaza deja profunzimile spatiului natural prin vedere binoculara si ca deci numai in acest caz se poate pune problema extinderii proceselor psihice de constientizare prin vedere. Voi incerca o comparatie cu aspecte similare dintr-un domeniu adiacent. De exemplu, in cazul ascultarii unui concert pentru vioara si orchestra, în timpul cadentei, interpretarea la vioara poate fi considerata ca un ansamblu senzorial, iar apoi împreuna cu orchestra formeaza un nou ansamblu in care ea, vioara, devine componenta. Ascultatorii antrenati sesizeaza, chiar în intervale de plenitudine orchestrala, atat ansamblul, cat si vioara, dar si alte componente ale orchestrei. Efectele decurg si din plasarea instrumentelor în orchestra, respectiv din stereofonia accentuata de diferentele sonore ale caracteristicilor amplitudine-frecventa, care parvin pe traseele senzoriale ale urechii stangi, fata de cele ale urechii drepte. In exemplul dat, relatia ascultator-orchestra, cunoscuta de specialisti în formele ei complexe, a fost schematizata în intentia de a încerca sa se formeze un premodel de ceea ce ar putea fi pictura bioptica. Interesant din acest punct de vedere este începutul nuvelei Sarmanul Dionis de Mihai Eminescu : "si tot astfel daca închid un ochi vad mana mea mai mica decat cu amandoi. De-as avea trei ochi, as vedea-o si mai mare" Nu este cazul sa analizez acum adevarul psihofizic si nici concluzia de mai departe a poetului privind constanta raporturilor om-supraom ipotetic-univers, ci ma opresc la momentele de meditatie în care îi apar unele sensuri ale potentialelor ochilor considerati separat, ale constientizarii diferentelor care ar putea sã intervina la privirea lumii cu unul sau cu mai multi ochi. În legatura cu cele de mai sus pot fi date si alte exemple, care sa sporeasca considerentele în perceperea ansamblurilor si a componentelor.

Din experimentãrile pe care le-am efectuat pana în prezent în pictura bioptica, se pot desprinde mai multe modalitati si efecte, care într-o prima încercare de ordonare s-ar grupa dupa cum urmeaza:

1.sistematizarea corespondentei între elementele campurilor pictate, fie pentru a elimina dedublarile nedorite–care apar la observarea binoculara în spatiul natural, realizandu-se ceea ce se poate numi armonie spatiala–, fie pentru a provoca anumite dedublari, obtinandu-se disonante cu efecte scontate;

2.crearea de contraste spaþiale fata de imagini conforme (ale lumii înconjuratoare) prin exagerarea profunzimilor, rezultand un spatiu extrapolat care se poate numi hiperspatiu;

3.realizarea inversarii spatiului naturalist si a hiperspatiului, definit mai sus, obtinandu-se un nou spatiu, care contrazice pe cel natural, genetic.

In acest secol, una din directiile revolutiei în pictura a fost aceea de anulare a perspectivei naturaliste, obligand observatorul sa traiascã senzatiile pe care le ofera pictura la nivelul suprafetei pictate. Printre motivele principale care au condus la aceasta modalitate poate fi si saturarea provocata de abuzul de perspectiva naturalista, întins pe secole, care, mai ales o data cu practicarea fotografiei, parea ca da picturii un caracter de mestesug lipsit de sens. Posibilitatile perspectivei trebuiau astfel reconsiderate si transpuse în randul altor mijloace proprii limbajului plasticii în devenire. Printre mijloacele picturii cu profunzimi tinzand spre anulare, pentru obtinerea asa-zisului spatiu-suprafata, s-au folosit în pictura moderna atat perspectiva hipercentrica (cu puncte de fuga opuse perspectivei naturaliste), cat si inversarea perspectivei cromatice rosu-verde-albastru. Aceste mijloace reusesc daca nu sa anuleze (în toate cazurile), cel putin sa modifice perspectiva naturalista si tind sa instaleze perceperea efectelor dorite pentru pictura, creand si acel spaþiu-suprafata, prin eliminarea efectelor saturante ale spatiului clasic.

In pictura bioptica, folosind în mod propriu mijloacele mentionate mai sus (perspectiva hipercentrica, inversarea perspectivei cromatice), se creeaza un nou spatiu plastic, de data aceasta cu senzatii de profunzimi care contrazic fondul reprezentarilor spatiului psihic, spatiu care impune noi adaptari si înþelegeri. Acest nou spatiu poate fi numit antispatiu plastic.

O alta serie de efecte decurge din neconjugarea perspectivala a liniilor si petelor de culoare, acestea fiind pictate ca obiecte diferite pentru fiecare din cele doua cai optice, rezultand suprapuneri senzoriale de obiecte diferite (fiecare ochi transmite pentru aceeasi zona perceputa informatii despre obiecte diferite), cu scontari din partea artistului plastic, dar, într-o proportie mai mare, dependente de subiect. Combinarea campurilor pictate în acest fel conduce la crearea unui bispatiu plastic, încã insuficient investigat. Aceasta modalitate este mai labila, putând permite amplificarea sensurilor prin solicitarea mai complexa a artistului plastic. Observatorul percepe pulsativ prezenta celor doua campuri, care apar fie o data, fie pe rand, pulsatii care rezulta din tendinta traseului ochiului dominant de a-si impune informatiile. În contradictie cu cele expuse la punctul anterior, prin conjugarea perspectivala de asta data a liniilor care încadreaza sau traverseaza pete de culoare, pete pictate în tonalitati cromatice diferite (pentru fiecare din cele doua trasee optico-senzoriale), se obtine amestecul psihofizic al culorilor, cu castiguri surprinzatoare în perceperea rezultantei colorice. Acest amestec psihofizic este diferit de amestecul optic din pointilism unde rezultanta apare la nivelul retinei, punctelor (pete de suprafata relativ mica) corespunzandu-le imagini micsorate în functie de distanta de la care se priveste. In pointilism dimensiunile punctelor imagini sunt de ordinul de marime a senzorilor vizuali (de ordinul acuitatii vizuale), producandu-se în acest fel amestecul optic, amestec care se stapaneste cu dificultate datorita perturbatiilor provocate de fondul interstitial, sau în cazul în care se foloseste cuplul coloric punct-fond, se întampinã greutati în obtinerea rezultantei cromatice dorite si pentru motivul ca acolo unde, si în masura în care, petele-punct proiectate sunt mai mari decat senzorii retinieni, încep sa se instaleze si efectele de contrast simultan.

In pictura bioptica informatiile care parvin pe traseul senzorial din stanga difera de cele care se transmit prin traseul din dreapta, astfel ca amestecul coloric se produce la nivelul centrilor nervosi. Se percepe ca rezultanta o tonalitate cromatica oscilanta între componente, tonalitate dependenta de caracteristicile optice ale fiecarui traseu, stanga sau dreapta, dar mai ales de diferentele de potential senzorial între aceste trasee. Câmpurile pictate sunt continue pe suprafete mari, evitandu-se cunoscuta cazna pointilista, iar pe de alta parte efectul (amestecul coloric) este independent de distanta de la care se priveste. Metoda suprapunerii bioptice extinde gama perceptiilor colorice si prin aceea ca produce senzatia de plutire a culorii, iar în cazuri dorite, de anulare a perceperii structurii suportului ei material. Dispozitivul bioptic (aparatul optic) este astfel conceput încat permite inversarea informatiilor între cele doua trasee, ajungandu-se astfel la modificarea nuanþelor colorice, datorita diferentelor intre caracteristicile celor doua trasee.

O alta modalitate importanta a picturii bioptice rezulta din faptul ca efectele descrise mai sus au ca baza de comparatie senzatiile si perceptiile care decurg din privirea tabloului cu ochii liberi fata de privirea prin dispozitivul bioptic. Aceasta modalitate presupune ca trebuie realizate compozitii compatibile, respectiv formatul pictat, tabloul în ansamblul trebuie si poate sa aiba un continut valoric ca pictura conventionala (cu referiri la prezenta expunere) si apoi ca pictura bioptica prin relatiile dintre campurile pictate. La trecerea de la observarea cu ochii liberi la observarea prin dispozitivul optic, pe masura adaptarii, se instaleaza senzatii de modificare a profunzimilor, observatorul asistand la transformarea spatiului plastic. Se percep modificari mai rapide la instalarea hiperspatiului si mai lente la perceperea antispatiului. Aceste efecte, care dau senzatia certa de dilatare a spatiului, l-am putea numi dinamica profunzimii. Dupa cum se stie, din multitudinea cautarilor în pictura se sedimenteaza un limbaj compus din modalitati folosite drept cuvinte, ca elemente care pot fi despartite de compozitiile care le-au cuprins încat sa iasa de sub incidenta clasificarilor de manierism sau eclectism. Astfel, modul de a obtine contrast cu senzatie de straluciri obiectuale, poate fi considerat element de limbaj. În aceastã privinta, directia hiperrealista este infirma în ce priveste unele scopuri pe care si le-au propus pictorii care o slujesc cu migala. Printre efectele cele mai puternice de hiperrealism ar fi si acela de redare a stralucirilor de la suprafata obiectelor si a stralucirilor din obiectele transparente care, în realitate, în majoritatea cazurilor, nu se produc pe suprafetele sau în volumele transparente reprezentate. Aceste fenomene sunt cunoscute, dar folosirea perspectivei naturaliste pentru asezarea stralucirilor la locul efectului maxim da rezultate palide în raport cu realitatea si depãrtate de pretentiile hiperrealiste. Pictura bioptica permite asezarea stralucirilor în pozitii naturaliste cu efect maxim, cat si amplificarea senzatiilor atunci cand modalitatile sunt transpuse în hiperspatiu sau antispatiu.

Concluzionand asupra unor aspecte mai semnificative ale picturii bioptice, precizez în primul rand ca notiunile de hiperspaþiu, antispaþiu plastic si bispatiu folosite în aceasta prezentare rezumativa trebuie considerate ca, deocamdata, au sens,  în subordonarea lor faþã de titlul pictura bioptica, si sunt  definite plecând de la senzatii care se instaleazã cu certitudine. Aceste notiuni privesc unele mijloace în pictura care, îndraznim sã credem, pot fi considerate începutul unui  filon bogat de exploatare, în reeditare la vârste mature, a unor procese de formare a perceptiei spatiului, reeditare ce ar avea loc însa în situatia unor valoroase posibilitati de introspectie. Ceea ce pare tot atat de important în aceasta pictura  este faptul ca, plecand si de la concepte adiacent topologice, se ofera metode de a ne introduce în noi forme spatiale, creand totodatã o mai buna întelegere în triunghiul marcat de bornele topologie-psihologie-plastica. Cu unele rezerve, metodele picturii bioptice pot fi aplicate, de asemenea, în sculpturã, cinematografie, televiziune–domenii în care am efectuat încercãri cu rezultate pozitive –si, eventual, în holografie, cum si în realitatea virtualã13).

Dupã cum se stie, distrugerea în pictura modernã a iluziilor spatiului perspectival naturalist, prin obligativitatea de a trãi cuplurile labile de perceptie-reprezentare în fata picturii de tip suprafatã-spaþiu, a provocat declansarea de noi seturi de iluzii care au condus la considerente psihologice. În mod asemãnãtor, pictura biopticã creeazã alte noi seturi de iluzii, cu posibilitãti de a extinde încã fondul acumulãrilor de esentã din procesul perceptiei-reprezentare. Un exemplu de picturã biopticã (Fig. 34) este tabloul compus sub formã de triptic dispus pe verticalã, respectiv compus din trei câmpuri pictate unul sub altul, pe care, în cadrul acestei descrieri sumare, le vom numi în ordine: câmpul I, II si III. Prin dispozitivul bioptic se realizeazã suprapunerea senzorialã a informatiilor transmise de ochiul stang cu cele transmise de ochiul drept, de la câmpurile I si II si totodatã a celor parvenite de la câmpurile II ºi III, cîmpuri pictate astfel încât sã rezulte efectele descrise mai sus. Dispozitivul optic (bioptic) este de constructie relativ simplã si îndeplineste conditiile impuse aparatelor optice binoculare folosite curent în stiintã, tehnicã, agrement etc. si este conceput sã fie fixat într-un suport (Fig. 4), partea frontalã a dispozitivului fiind aseza- tã în dreptul ochilor observatorului, la o distantã de 3-5 cm. Ca dispozitiv s-a adaptat un sistem optic cunoscut, din cele mai simple, care permite sã se priveascã cu unul din ochi direct, iar cu celãlalt prin interpunerea dispozitivului bioptic.

Procedeele descrise mai sus, desi prin continutul lor ar putea fi în atentia psihologiei experimentale, au fost totusi gândite pentru asocierea la mijloacele picturale existente, ca noi posibilitãti de comunicare plasticã, si pledez pentru a se considera aceleasi relatii între investigaþiile psihologice si câstigurile plastice, ca în pictura modernã. Sper ca primele picturi, deja pregãtite, sã reziste exigentei de explorare a specialistilor, cel putin pânã la parvenirea lor în zona de interes a artistilor plastici. Am arãtat deja cã pictura biopticã are sens si ca picturã conventionalã (de exemplu ca picturã spaþiu-suprafatã), dar cã efecte esentiale apar la privirea prin dispozitivul bioptic. Necesitatea folosirii dispozitivului bioptic ar putea provoca retineri, dar omul, pentru a iesi din obisnuit, priveste prin multe mijloace, unele cu consecinte importante pentru stiintã. Se priveste prin microscop,  se priveste prin telescop, se priveste... prin gaura cheii (evident cu implicatii morale). Prezenta aparatului va provoca poate îndoieli, dar el este o "gaurã a cheii" într-o usã masivã si blocatã spre o lume a spatiilor, usã care, poate, ni se va deschide larg prin mijloacele tehnice ale unui viitor mai mult sau mai putin îndepãrtat, dar previzibil.


12 Liviu Iliescu, Pictura bioptica, in "Stiinta si Tehnica", nr. 8/1987, p. 30; nr. 9/1987, p. 34. Liviu Iliescu, Pictura bioptica, in "Arta", nr. 7/1988, p. 34.

13 Holografia si realitatea virtualã redau spatiul (efecte stereoscopice) oferind aplicatii utile în stiintã si tehnicã. Aplicarea lor în arta biopticã (neexperimentatã încã) este posibilã în mãsura în care se introduc tehnicile de diferenþiere binocularã, în plus fatã de disparitãtile retiniene de redare a spatiului banal, tehnici pe carele descriu în aceastã carte. Am experimentat, însã, transpunerea procedeelor bioptice pe computer, introducând si stimuli cinetici prin deplasarea în timp a elementelor din compoziþie (deplasãri pe orizontalã) obtinând efecte spatiale, în profunzime, asociate de la caz la caz si cu modificarea liniilor de fugã. Aceste tehnici sunt prezentate în brevetul RO 112061 care mi s-a acordat având prioritate cu începere din 31.07.1995 (Fig. 40). Comunicarea compozitiilor bioptice prin calculator permite legãturi de interpretare si colaborare între artistul emitãtor si mai multi observatori prin introducerea programului în reteaua INTERNET, program care este conceput astfel încât permite interventia fiecãrui subiect receptor, acesta putând sã opereze modificãri asupra tuturor elementelor: forme, deformãri de forme în timp, deplasãri în profunzime cu diferite viteze, culori ale elementelor sau fondului si altele rezultând din creatii colective.