Experimentele bioptice si unele reflectii de antropologie

Bioptical Art - Liviu Iliescu

În cele ce urmeazã încerc, prin trasee inductive, sã aduc în atentie unele aspecte ce se desprind din studiile ce le-am întreprins pentru gãsirea de modalitãti noi în artele plastice (ansamblu de procedee pe care l-am numit arta biopticã), aspecte ce ar putea sã prezinte interes în anumite segmente ale vastului domeniu de antropologie. În esentã, arta biopticã oferã posibilitatea obtinerii unor reactii psihice inedite, prin folosirea unor reguli de creare de stimuli adresati separat ochiului stâng si diferentiati pentru ochiul drept, stimuli conjugati în limita posibilitãtilor de perceptie. Aceste limite pot fi extinse prin antrenamente, evidentiindu-se si subiecti cu depuneri genetice de superdotare.

Începuturile studiilor sistematizate ale perceptiei "binoculare" pot fi atribuite fizicianului si filosofului german Hermann von Helmholtz (1821-1894), care a elaborat teste punând în evidentã fuziunea coloratã si rivalitatea retinianã. În categoria rãspunsurilor bisenzoriale intrã si stereoscopia, care, prin folosirea unui stereoscop (aparat compus din oglinzi si prisme, cunoscut încã din prima jumãtate a secolului XIX) si a douã fotografii luate din unghiuri diferite, obtine imagini în relief. Prin studiile pe care le-am efectuat am mãrit numãrul testelor (numindu-le bioptice) si, fapt esential, am stabilit modalitãti de a le aplica în artele plastice, prin folosirea lor ca mijloace de a transpune si a intermedia idei compozitionale constatând rãspunsuri psihice inedite. Astfel, am obtinut efecte cum ar fi: viziunea de forme abstracte în spatii virtuale, amestecul psihofizic al culorilor, antanta retinelor, efecte de hiperrealism, hiperspatiu plastic si altele. Am încercat, si partial cred cã am reusit, sã produc o dezvoltare a posibilitãtilor de exprimare si comunicare artisticã în prelungirea numeroaselor curente din arta modernã apãrute, dupã impresionism, în secolul XX. Am cãutat sã cunosc, pe cât posibil, esenta acestor miscãri artistice, pentru a stabili modalitãti de reluare si valorificare a ideilor originale, prin transpunerea lor în arta biopticã, care, prin provocarea de senzatii noi, eliminã, la receptare, efectele saturante de manierism si eclectism.

Procesul inductiv pe care l-am parcurs a pornit de la întrebãrile:

-De ce atâtea curente într-un interval istoric relativ scurt?

-De ce idei generose, conþinuturi valoroase sunt abandonate în câtiva ani de la aparitia lor?

-Este numai fuga dupã originalitate?

-De ce acestea ajung repede sã satureze receptarea?

-De ce scade intensitatea "mesajului" afectiv, compozitiile devenind mai mult curiozitãti retrospective?

Aceste întrebãri, exprimate sub o formã sau alta, continuã sã se punã si sã fie analizate în critica de artã, în psihologie, cum si în filosofie. Experimentele bioptice oferã o cale de a studia evolutia interesului pentru ceea ce se dovedeste a fi începutul unui nou curent artistic. Stimuli necunoscuti în interacþiuni psihice, si modalitãti artistice de exprimare cu totul deosebite de cele cunoscute atestã acest început. În primul rând, am constatat cã timpul de receptare (contemplare) este substantial mai lung decât acela acordat, în expozitii, compozitiilor abstracte obisnuite (chiar pentru specialisti). Fuziunea coloratã (amestecul psihofizic) al culorilor ce provoacã perceptii cu efect fantomatic, liniile, contururile care capãtã consistentã spatialã, cu modificãri în timp a profunzimilor, toate acestea (si altele) fac sã creascã interesul, confirmând noile posibilitãti de comunicare pe cãi afective. În locul întrebãrii "Ce ai vrut sã reprezinti în compozitie?", sau a unor expresii de criticã cumva standardizate, cei testati descriu senzatiile deosebite pe care le au, din care rezultã receptãrii preponderent afective.

În arta abstractã sunt cunoscute multe lucrãri cu efecte surprinzãtoare, compozitii renumite pentru originalitatea lor, totusi, oricare ar fi curentul în care se înscriu, se poate observa o saturatie, acestea fiind considerate în ansamblul lor si nu numai legate de stil. Aducerea la acelasi numitor a diferitelor curente artistice se produce mai ales din oferta limitatã a mijloacelor si modalitãtilor tehnice. Linii si pete de culoare plate, perspective conventionale, efecte de contrast simultan, compozitii în spatiu (tridimensionale, sculpturi) cu rotunjimi, ascutituri, lustruiri, conduc la efecte saturante, oricare ar fi combinatiile si originalitatea compozitiilor. Aceastã stare ar putea fi comparatã cu aceea din domeniul muzical, unde s-a simtit nevoia de noi instrumente, cu noi valente de timbru, care au amplificat comunicãrile afective, permitând noi interpretãri si care, totodatã, au dat nastere unor noi modalitãti compozitionale. În trecut, încã de la începuturile artelor vizuale, dupã cum se stie, reprezentãrilor naturaliste li se conferea o dominantã componentã sacrã, care, prin procese aperceptive, produceau emotii puternice chiar în prezenta unor forme stereotipale, supuse unor restrictii rituale, cu evoluãri lente în timp. Laicizarea exprimãrilor artistice, comercializarea portretului, au fãcut sã scadã treptat componenta sacrã. S-au inventat modalitãti care, prin antrenamente îndelungate, fãceau ca artistul sã devinã un super-aparat fotografic, modificând depunerile din memorie de forme cunoscute si redându-le din unghiuri de vedere neexersate pânã atunci (printre care si racursiul). Multe din compozitiile celebre din arta abstractã prezintã un interes fugitiv, mai mult prin stranietatea lor, uneori prin brutalizarea realului, prin socare, decât prin provocarea de stãri emotionale cu evolutii lente. Contemplarea acelorasi compozitii la diferite intervale de timp, în general, fac sã scadã "impresia artisticã", atenuarea fiind în functie de nivelul de culturã al receptãrii si de continuturile emotionale ale lucrãrii de artã.

Degringolada curentelor în artele vizuale din contemporaneitate se înscrie în ritmurile alerte apãrute în secolul XX în stiintã si tehnicã, ritmuri care, raportate la segmente sociale de profesii tot mai specializate, produc sentimente de coplesire. Caracterizãri metaforice ca "explozie informationalã", avalansa descoperirilor si inventiilor din stiintã si tehnicã ce produce "socuri", sunt partial îndreptãtite, dar se constatã si tendinte speculative cu substrat comercial discret. Aceleasi sentimente de coplesire, de uimire, poate erau trãite cu aceeasi intensitate de omul cvasiprimitiv venit din pãdurile Africii ecuatoriale si confruntat cu civilizatia Egiptului antic.

Asa-zisul "soc" provocat de ansamblul fenomenelor "exploziei tehnico-stiintifice" ar trebui considerat în legãturã cu legea Weber- Fechner (valabilã într-un domeniu nu prea larg al intensitãtii stimulilor), lege care se formuleazã astfel: dacã stimuli din ce în ce mai puternici formeazã seria 10, 100, 1000… atunci intensitatea senzatiei ar creste în proportiile de 1, 2, 3.42) Când intensitatea stimulilor este relativ foarte mare, legea nu se mai aplicã, constatându-se o saturatie în nivelul senzatiilor, astfel cã nu se disting diferente.

În domeniul artistic, oprindu-mã asupra artelor vizuale în încercarea de a rãspunde la întrebãrile de mai sus, apare ca problemã principalã fenomenul de "saturatie" (satietate). Consideratã ca rãspuns psihic, saturaþia apare ca o reactþie (feed-back) la "trebuintã". Trebuintele sunt studiate în psihologie la capitolul motivatii, printre alte fenomene motivationale cum sunt: impulsurile, intentiile, valentele, tendintele.

Dintre motivatii se desprind "trebuintele", care îmi apar ca centrale, cel putin în ipoteticul parcurs inductiv pe care mi l-am propus. Iar din vasta problematicã a trebuintelor mã voi referi numai la câteva aspecte ei anume la acelea care mi-au apãrut cã au legãturã cu fenomenele bioptice.43)

Se evidentiazã si alte clasificãri ale trebuintelor, dupã mai multe criterii, luându-se în considerare diferitele însusiri ale lor, de exemplu, este citat E.G. Boring, care distinge trebuintele primare de cele secundare. Fãrã a intra în detalii, rãmânând în metaforic, în preaxiomatic, îmi apare cã s-ar potrivi o clasificare ce sã se refere la:

-o clasã a trebuintelor ce se regãsesc si la animalele evoluate (primate), definitã în limita reflexelor neconditionate si a trebuintelor de tipul celor rezultate din primul sistem de semnalizare;

-o altã clasã a trebuintelor constatate, în plus la omul zilelor noastre si care s-ar putea numi "clasa trebuintelor educate".

O separare strictã este greu de fãcut, dar aceastã clasificare, chiar orientativã, o pun în legãturã cu unele perceptii ce-mi apar ca primitive în experimentele bioptice. Aceste reactii primitive ar putea fi urmãrite pentru a constata în ce mãsurã ele educã trebuinte, precum si atenuarea lor prin saturatie. S-ar pãrea exageratã pretentia cã, în cazul acesta particular, ar putea sã aparã vreo trebuintã, dar, în lucrãrile de specialitate se evidentiazã "trebuinta de a crea opere de artã si trebuinta de a se delecta contemplând opera de artã".

Referitor la senzatiile bioptice, incluse în compozitii artistice, susceptibile de a trezi interes, mai adaug unele precizãri pentru a evidentia caracterul lor primitiv. Compozitiile au sens atât la privirea cu ochii liberi, cât si la contemplarea lor prin dispozitivul bioptic.44)Observarea succesivã la intervale de timp de câteva minute, fãrã si cu dispozitivul bioptic, provoacã perceptii, la cea din urmã, cu diferentieri socante de treaptã calitativã si anume:

-Obtinerea unor rezultante cromatice de culori ce apar desprinse de suport, dematerializate, eterice, halucinante.

-Modificarea profunzimii spatiului (dinamica profunzimii spatiului), în timpul de acomodare, cu senzatii de apropiere, respectiv de depãrtare, fãrã modificarea liniilor de fugã, cu iluzii de mãrire sau micsorare, dupã caz, a unor forme congruente.

-Anularea datului de impenetrabilitate a unor forme sculptate, ce par cã se întrepãtrund, fãcând ca materiale cu suprafete rugoase sã devinã transparente sau reflectante, în contradictie cu tactilul, efecte percepute diferit (în prezenta obiectualã) de mixajul proiectiei cinematografice.

-Trecerea unei forme cunoscute din spatiul tridimensional normal în alt spatiu, cu altã metricã. De exemplu, o floare de narcisã poate fi transpusã într-un spaþiu în care petalele sã aparã asezate la diferite profunzimi, ca trepte ale unei scãri elicoidale. (ca în figura 11)

-Inversarea perspectivelor lineare si cromatice cu plasãri stereoscopice care contrazic iluziile învãtate: rosul din fatã se trimite la orizont în locul albastrului si invers, iar liniile de fugã convergente spre orizont din reprezentãrile naturaliste, apar cu convergenta spre observator. (Fig. 15 si 16)

-Idealizarea (rotunjirea, netezirea) liniilor, petelor de cu loare, a formelor si suprafetelor (antanta retinianã) prin inhibarea imperfectiunilor punctuale, necomune celor douã cãi optico-senzoriale (diferite de disparitãtile retiniene conjugate pentru redãri spatiale), ce se constatã la privirea prin dispozitivul bioptic-M4-cum si cu modalitãtile M1, M2 si M3.

-Observarea de forme diferite, ce evolueazã în acelasi loc, cu succesiune în timp (exemplu-triunghi peste pãtrat- rivalitatea retinianã) atestând prezenta unui bispatiu plastic (testul H. von Helmholtz pe care l-am asociat cu alti stimuli bioptici introducându-l în compozitia plasticã).

Parcurgând traseul inductiv, de la saturatia în artele plastice, la trebuintele primare, s-ar putea sedimenta unele enunturi pregãtitoare pentru corelãri cu caracter postulant în raportul trebuintã-saturatie, ca de exemplu:

-Trebuinta în succesiune cu saturatia se prezintã ciclic.

-Trebuintele primitive au o frecventã mai mare (se instaleazã mai frecvent în timp) decât cele educate.

-Trebuintele educate au o frecventã mai micã, în mãsura unei filiatii mai îndepãrtate de trebuintele primitive, unele din ele devenind aperiodice. Starea de aperiodicitate derivã din amortizarea interesului prin reflectãri din contextul social- cultural (de exemplu, nevoia de a viziona spectacolul de circ, care s-a deplasat treptat de la adult la copil). Unele trebuinte par mai îndepãrtate de cele primitive, cum este cazul aceleia de participare la sport (de practicare sau de urmãrire a confruntãrilor sportive). Cazul acesta, cu frecventã relativ mare (raportatã la individ), poate cã ar trebui legat de satisfactia atingerii tintei, atingerii scopului, de urmãrirea, atacarea si prinderea prãzii, sau de lupta pentru supravietuire cu vectori adversi, respectiv de reflexe neconditionate.

Din ansamblul preocupãrilor mele privind fenomenele bioptice se desprind douã feluri de enunturi:

-Enunturi prin care descriu fenomenele bioptice reproductibile si constatate pe un numãr mare de subiecti (unii vãd spontan majoritatea fenomenelor bioptice, altii prin antrenamente sumare, iar aproximativ 15% nu disting decât câteva; toti subiectii luati în consideratie, aveau privirea binocularã normalã, sesizând profunzimi în spatiul înconjurãtor).

-Enunturi prin care încerc sã comentez efectele bioptice, sugerând productivitãti virtuale în domeniul artistic sau în acela mai cuprinzãtor al filosofiei si poate chiar al stiintelor. Dacã enunturile din primul alineat au valoare de adevãr, apropiatã de 1 (cazul "retetelor" pentru fenomene reproductibile), enunturile din categoria a doua au valori de adevãr probabilistice relativ mai mici, pe de o parte din cauza pretentiilor de generalitate, iar pe de altã parte, datoritã caracterului lor metaforic. Acestea din urmã, totusi, ar putea fi caracterizate ca fãcând parte din enunturile de cãutare, pregãtitoare pentru domeniul axiomatic.

În aceastã bogatã si seducãtoare zonã a incertitudinii, din care se pot sedimenta fixatii utile, unde domneste democratia fanteziei si nu dictatura postulatelor, îmi apare de neînteles pozitia de partizanat înversunat. Pentru a ilustra, dau ca exemplu confruntarea dintre pictorii Piet Mondrian si Theo van Doesburg. Un timp (aproximativ în anii 1915-1923) acestia au fost de acord cã numai liniile drepte, dispuse în unghiuri drepte, considerându-le ca elemente de largã generalitate, trebuie sã fie folosite în compozitiile plastice. Dupã anul 1923, T. v. Doesburg a abandonat acest criteriu si a început sã foloseascã, în exprimarea artisticã, diagonalele, unghiul ascutit si planele înclinate. Comportarea "dizidentã" a acestuia l-a supãrat pe Mondrian, fapt ce a condus la ruperea prieteniei, instalându-se între ei o adversitate ireconciliabilã. În situatii ca acestea, când pãrerile despre fenomene, actiuni si evenimente nu pot fi evaluate cu "certitudine" ca adevãrate sau neadevãrate, considerentele ar trebui avute în vedere în ansamblul lor si diferentiate, în timp, cu prudentã.

Studii cuprinzãtoare despre om si detasate de partizanat, despre necunoscutele din ecuatiile omului în devenire, sunt elaborate de Victor Sãhleanu,45) studii din care am desprins concluzii care îmi apar ca orientative, în încercãrile pe care le fac, în comentarea unora din efectele rezultate din experimentele bioptice. Astfel, din volumul Arta rece si stiinta fierbinte remarc anunturile referitoare la intersectia: joc, creatie artisticã si stiintã. În dezvoltãrile sale V. Sãhleanu subliniazã necesitatea prelungirilor cvasisenzoriale, plecând din stiinte. Îndrãznesc sã înteleg cã s-ar putea forma concepte subsumate unei stiinte despre prestiinte, incluzând si metaforele productive. Citez din Nota autobiograficã spiritualã a lui V.S. din cartea În cãutarea a ceea ce suntem, publicatã în recent înfiintata bibliotecã antropologicã, autor fiind Adrian Valentin, care face o enumerare comentatã a lucrãrilor lui V. Sãhleanu. 46)

Se stie cã psihologia a început sã fie consideratã ca stiintã odatã cu înfiintarea laboratorului de experimentãri de cãtre W. Wund, în a doua jumãtate a secolului XIX. Baza lucrãrilor sale a constituit-o "introspectia", la care s-au adãugat, cu timpul, noi metode de investigare. W.W. a analizat numeroase lucrãri anterioare cu caracter psiho- fizic, între care si acelea lui H.H. Weber, urmãrind corelãrile dintre stimul si senzatie. Tot în a doua jumãtate a secolului XIX, H.von Helmholtz întreprinde studii asupra vederii, punând în evidentã fuziunea coloratã si rivalitatea retinianã, în relatia stimul, senzatie, perceptie.

În majoritatea cazurilor, rãspunsurile psihice în experimentele bioptice îmi apar ca "primitive" si consider cã acestea ar putea sã prezinte interes pentru unii cercetãtori, pe lângã extinderea (pe care o propun) modalitãtilor în comunicãrile afective prin artele plastice abstracte. Mijloacele de investigare a primitivelor în psihogenezã, aplicabile la sugar si copil mic, sunt limitate numai la observarea comportamentului în diferite împrejurãri, inclusiv la rãspunsurile la teste. Prin metodele bioptice se pot provoca senzatii primitive chiar si la adulti, oferindu-se în acest fel si posibilitatea explorãrilor introspective.

Crochiurile mele de psihologie au mai mult caracterul unor prezentãri de prospect pentru invitarea la vizitarea de tãrâmuri noi, din interiorul uman. Transpunându-mã în poezia productivã, consider dispozitivul bioptic ca fiind o rachetã pentru expeditii în universul interior, nu numai pentru culegerea de informatii reci, cãutate de rational, ci si pentru contemplãri prin hublourile semenilor, contemplãri de "interioritãti" talentate, oferite prin comunicãrile artistice, pe cãi afective.

Mai departe, traseul inductiv saturatie-trebuintã pare sã conducã la conceptul de "util" care, orientativ, ar putea fi considerat prin câteva repere:

1. J. Bentham evidentiazã utilitatea legând-o de fericire si bucurie; J.S. Mill sustine cã actiunile sunt corecte dacã tind sã promoveze fericirea (utilitarismul). Evident, aceste teorii vor sã fundamenteze modalitãti etice pentru omul devenit, dar pentru omul în devenire (si pentru tot ce este viatã, în general), consider cã utilul ar trebui raportat la "supravietuire".

2. L. Blaga, în cartea Aspecte antropologice, în capitolul Instinct, inteligentã, geniu (Editura Facla, 1976), propune o întindere a bazei de discutie în raporturile distantãrii omului de animal si desprinde patru întrebãri din preocupãrile stiintifice si filosofice cunoscute. Dintre acestea citez întrebarea nr. 3: "Este instinctul produsul unor achizitii pur accidentale pe care selectia naturalã le aliniazã, potrivit utilitãtii lor, în lupta pentru existentã a animalului?"

L. Blaga distinge o "tehnicã" animalã, care apare pe linia procesului de specializare organicã si o "tehnicã" umanã specificã prin actiunea acestuia de a folosi unelte si unelte de fãcut unelte.

3.Pentru o "viziune" cuprinzãtoare despre viatã, V. Sãhleanu propune denumirea de "zoisticã" (zoe – de la viatã).

4.Este de remarcat experienta lui W. Kohler, în care cimpanzeul, asezat într-o cuscã, "reuseste" prin încercãri repetate, sã îmbine douã tije "confectionându-si" o unealtã, un "bãt" mai lung cu care si-a apropiat o bananã asezatã la distantã mai mare decât aceea la care putea sã ajungã cu mâna sau cu un singur bãt.

Din experienta lui W.K. s-ar putea desprinde încã câteva aspecte:

-Cimpanzeul încearcã aleatoriu folosirea tijelor.

-Când a obtinut un "bãt" mai lung (prin îmbinarea tijelor), "îl duce mintea" sã-l foloseascã la apropierea bananei.

-Apar întrebãrile: cimpanzeul a "inventat" (termen atribuit numai omului) sau "descoperit" bãtul mai lung?

-Acesta ar putea fi transferate ca un proces de interdependentã în înmugurirea inteligentei omului în devenire?

Sunt de retinut aspectul aleatoriu si probabilitatea reusitei, Intuiþia (omului) ar apãrea ca o extrapolare ce reduce numãrul încercãrilor. Fatã de intentie, cãutãrile pot duce la ratãri sau amânãri. În legãturã cu interdependenta dintre inventie si descoperire si ratãrile intentiilor, în cazul omului devenit, remarc unele paragrafe din cartea Inventie si desco- perire de Solomon Marcus (Bucuresti, Editura Cartea Româneascã, 1989), cum sunt: exemplul topologiei; pierdere sau numai amânare?

5.Cimpanzeul îsi "confectioneazã ocazional" o unealtã, dar nu o recunoaste ca atare, nu o pãstreazã pentru folosiri ulterioare. S-a constatat cã pãstreazã (ascunde) unele pietre de spart nuci de cocos, dar nu si folosirea lor de cãtre grup.

6.Poate cã ar trebui consemnatã, pentru omul în devenire, etapa în care s-a instalat nevoia de bãt (nedespãrtirea de bãt), constientizarea utilului ca "vector al suflului divin de supra- vietuire".

7.Prin transformãri ancestrale, bãtul a devenit simbol: toiagul lui Moise, sceptrul, cârjã sacerdotalã, baghetã magicã.

8.Utilul în antropogenezã presupune: memorarea, recunoasterea functiei si transmiterea acelui util generatiilor urmãtoare. Aceste câtimi de utiluri cumulate într-o progresie cu exponent ridicat ar constitui unul din factorii principali ai progresului uman, cu o componentã mai rapidã de acumulãri în tehnicã, în stiinte si cu una mai lentã în cultural, care include si sacrul.

9.Utilul, odatã învãtat si trecut în acumulãri, provoacã saturatie pentru ca, în economia supravietuirii, sã fie cãutat alt "util", viata supunându-se poruncii vectorului divin.

10.Martin Heidegger: "Existenta nu este numai ratiune, întelegere, dar si simtþire si actiune. Speculatia pur rationalã (a relatiilor între subiect si obiect) nu ne poate spune ce înseamnã sensul lui "a fi"-ci numai analiza atitudinii integrale a existentei fatã de lume."

Experimentele bioptice permit extinderea "simtirii", iar ciclul "saturatia-trebuinta-utilul" (aici parcurs inductiv) este în relatie cu operatiile si actiunile cunoscute: involuntare (impulsive sau instinctive), voluntare (îndreptate spre atingerea unor scopuri propuse), automatizate (postvoluntare). Utilul poate fi obiectual (folosirea de obiecte) sau ca actiune (utilã) individualã cum si acordatã la grup.


42 H. Piéron, La sensation, Paris, Presses Universitaires de France, 1974, p. 73 .Fechner reproduce de fapt legea lui P. Laplace exprimată cu formula Y = K log x + h care la rândul său a stabilit-o integrând ecuatia diferentială a lui J. Bernoulli dx/x = K, lege care a fost interpretată astfel: "La fortune morale (Y) croît proportionellement au logarithme de la fortune physique (x)." Care s-ar traduce: continutul moral creste într-o proportie cu mult mai mică decât câstigul material.
43 "H. Murray distinge 20 trebuinte manifeste si 8 latente, printre care nu sunt amintite trebuintele fiziologice fundamentale cum ar fi cele legate de trebuintele metabolice. Dintre trebuintele manifeste cele mai importante, care au constituit obiectul unor cercetări ample, ar putea fi amintite trebuintele: de performantă, de afiliere, de apărare, de dominare, de agresiune, de a se supune, de autonomie, de achizitie, de a cunoaste, de a se juca, trebuinta sexuală." (Psihologia generală, Bucuresti, Editura Didactică si Pedagogică, 1975, capitolul Motivatia).
44 În cazul compozitiei bioptice mixte (DR11) se aplică si modalitatea M3.
45 Prezentul volum apare si ca urmare a îndemnurilor lui Victor Săhleanu care a avut bunăvointa să se aplece cu interes asupra unora dintre lucrările mele.
46 "Cu tot caracterul predominant scientist al acestor preocupări, mi-am păstrat o sensibilitate exotică (V.S. despre căutările sale n.n.), pentru ceea ce era (si este) marginal în stiinte, pe considerente ca cele exprimate în sentintele celebre: 1) cunoaste-te pe tine însuti; 2) nimic din ceea ce este omenesc nu trebuie să-mi fie străin; 3) studiul propriu (explicit sau implicit) al cercetătorului trebuie să fie OMUL. […] Sunt în curs de a găsi argumente pentru teze si viziuni respinse de plano de către viziunile scientiste uzuale […] Calea ratională se poate privi ca una dintre căile de apropiere de adevăr-deci nu singura. Oricât s-ar părea de contrar simtului stiintific comun, extra-rationalul îsi are îndreptătirile sale (fără a-l opune, ostentativ rationalului-cum ar indica-o termenul de i-rational." (În căutarea a ceea ce suntem, Bucuresti, Editura Ramida, 1995).