Noul introdus de Arta Bioptica

Bioptical Art - Liviu Iliescu

B. Pascal25), divertissement: "la seul chose qui nous éloigne de nos misères est le divertissement et c’est cependant la plus grande de nos misères, car c’est principalement ce qui nous empêche de penser à nous..."

M. Heidegger26): "...un alt caracter al modului de a fi cu totii este ambiguitatea; nimic din ceea ce este creat nou nu apare ca nou-i se gãsesc izvoare «a fost fãcut deja de altii». Lipsa de autenticitate: fiecare se uitã întâi la altii-ce vor spune ceilalti, ce vor face ceilalti..."

M. Heidegger27): "Existenta nu este numai ratiune, înþelegere-dar si simtire si actiune. Speculatia pur rationalã (a relatiilor dintre subiect si obiect) nu ne poate spune ce înseamnã sensul lui «a fi»-ci numai analiza atitudinii integrale a existentei fatã de lume..."

Expun pe rând principalele efecte bioptice comparându-le cu cele care rezultã din alte mijloace de comunicare. La adresarea de stimuli diferiti pentru fiecare ochi, când diferentele sunt peste cele normale parvenite din mediul natural sau din alte mijloace cum ar fi procedeele cinematografice cunoscute, rãspunsul psihofizic este inedit.

 

Dacã am face o comparatie între artele vizuale si domeniul muzical, am constata cã acesta din urmã dispune de o gamã largã de instrumente muzicale care intermediazã între artist si subiectii receptori. Desigur, si în artele plastice se dispune de mijloace, culoare, linii, perspective si, în ultimul timp, forme în spatiu, marcate de raze laser. Au apãrut si modalitãti extravagante de împachetãri de clãdiri, de traversãri de vãi cu perdele de plastic, uneori cu scopuri comerciale, cum si pentru excitarea afectivitãtii în adunãri.

Modalitãtile bioptice se adreseazã subiectului luat separat, excitându-i posibilitãti latente psihofiziologice într-o mãsurã mai micã sau mai mare, în functie de dotãrile genetice ale fiecãruia. Receptia stimulilor bioptici se face în liniste (uneori poate însotitã de o muzicã adecvatã de intensitate scãzutã, la nivel de murmur), stând în fata tabloului si contemplându-l într-o stare de reculegere, favorabile inducerii de emotii estetice28). Diperceptiile (perceptii rezultate în cazul stimulilor diferiti pentru ochiul stâng fatã de ochiul drept) sunt un rãspuns psihic diferit si pe trepte net superioare fatã de acelea care se obtin din lumea înconjurãtoare sau cu stimulii provocati prin artele vizuale cunoscute. Aparatul optic folosit29) este de fapt un simplu dispozitiv, compus din douã oglinzi mici, montate periscopic, ce se asazã în dreptul unuia din ochi (dupã caz, stâng sau drept), cu celãlalt ochi privindu-se liber. Oglinzile se pot realiza cu un înalt factor de reflexie, astfel încât ele introduc modificãri în compozitia spectralã, imperceptibile, mai mici chiar decât ochelarii obisnuiti. Se pot realiza dimensiuni de tablouri similare celor obisnuite, dispuse desigur pe orizontalã. Acesta este si cazul pe care l-am propus pentru compozitia de câmp mare, pentru perceptia vizualã totalã. În paralel, am dezvoltat studii pentru realizarea de compozitii bioptice cu stimuli si forme dispuse în spatiu (sculpturi).

În cele ce urmeazã prezint diferentele perceptive între stimulii bioptici si cei în cazul perceptiei normale, atât ai elementelor din lumea înconjurãtoare, cât si ai celor din compozitiile plastice cunoscute de diferiti artisti.

Fuziunea coloratã, experimentatã de Helmholtz, care descrie cã dacã unuia din ochi i se prezintã un câmp alb si celuilalt un câmp  negru, se percepe un gri metalic. Helmholtz nu a legat experimentul de posibilitatea folosirii lui în domeniul artelor. Nu am gãsit scris despre descrierea acestui gri metalic (bioptic) în comparatie cu un gri metalic perceput de la o suprafatã privitã cu ambii ochi. În experimentele mele si cu alte cupluri de culori, în combinatie cu linii, de terte culori, apar diferente importante în ceea ce priveste rezultanta, privitã bioptic, si aceea privitã normal cu ambii ochi a aceleiasi culori sau nuante.

Rãspunsul diperceptiv (bioptic) ne induce o culoare fluctuantã ca un abur dens, spatial, desprins de suport, situându-ne uneori în prezenta unei culori "fantomatice", amateriale. Balizarea câmpului colorat cu o a treia culoare sau circumscris de o linie de nuantã închisã (de exemplu negru) conduce la o mai mare stabilitate a rezultantei, desi si în acest caz culoarea perceputã bioptic încã este putin fluctuantã, motiv pentru care am numit efectul amestec psihofizic.

Un alt fenomen descris de Helmholtz este acela al rivalitãtii retiniene, care apare atunci când unui ochi i se prezintã o formã, de exemplu un triunghi, iar celuilalt ochi altã formã, de exemplu un pãtrat. Se percepe succesiv când triunghiul, când pãtratul, cu o perioadã de câteva secunde, cu o întârziere mai mare pe forma ce se transmite prin ochiul director.

Folosind mijloace cinematografice, se pot proiecta succesiv când triunghiul, când pãtratul, cum si mixajul lor, dar de fiecare datã pentru ambii ochi. Se vor constata în acest caz diferente de perceptie fatã de perceptia biopticã, care este cu ezitãri neciclice dependente de subiect. În cazul rivalitãtii retiniene par cã se produc miscãri pe orizontalã între cele douã imagini, cum si tendinte de percepere a unei forme rezultante.

Alti stimuli bioptici cunoscuti sunt si aceia care prezintã disparitãti retiniene ce provoacã imagini spatiale (stereoscopice). Aplicatii importante pe care le-am experimentat decurg din stabilirea de perechi de stimuli pentru forme abstracte. Salvador Dali, folosind si fotografii stereoscopice, a pictat cupluri de tablouri care, privite printr-un aparat optic gen binoclu, provoacã perceptii spatiale ale unor obiecte cunoscute (stereoscopie naturalistã).

În tabloul bioptic se pot introduce în plus mai multe cupluri de stimuli care, potrivit experientelor mele, reprezintã importante modalitãti de comunicãri artistice pe trasee dominant afective.

Dinamica profunzimii spatiului este un efect diperceptiv; conferã compozitiei bioptice o diversificare spatialã în timp. Corespunzãtor modului cum a fost conceput cuplul de stimuli, unele forme par cã se detaseazã în spaþiu, în profunzime, în fata sau în spatele tabloului, într-o plutire, dând senzatia de imponderabilitate.

Astfel, se pot evidentia:

-Diversificarea spatiului în timp (timp de adaptare de ordinul minutelor), fenomene de diperceptie care sunt evident rãspunsuri psihice.

- Aceastã diversificare a spatiului în timpul pe care l-am putea numi timp interior, se face fãrã modificãri unghiulare ale formelor, ce par cã se deplaseazã fatã de ochi, diferit de cazul perceptiilor normale ale obiectelor din spatiul înconjurãtor ce se deplaseazã în profunzime fatã de ochi. (De exemplu modificarea liniilor de fugã ale unui tren ce vine sau se depãrteazã de observator).

-Deplasãrile în profunzime apar ca fantomatice; nu se percep deplasãri nici continuu, nici discontinuu. Exclamãm: acum ne apar si mai aproape fatã de cum ni s-a pãrut anterior.

-Nu se poate realiza o proiectie cinematograficã pentru ambii ochi, care sã dea aceeasi impresie de diversificare spatialã "fantomaticã".

Se pare cã aceste rãspunsuri psihice nu pot fi provocate în nici un fel prin alte mijloace cunoscute pânã în prezent.

Antanta retinelor. În opozitie cu rivalitatea retinianã se poate pune în evidentã fenomenul pe care l-am experimentat si pe care l-am numit antanta retinelor, cu aplicatii la artele plastice. Prin introducerea de cupluri de stimuli în compozitia formelor si câmpurilor colorate, apare ca rezultantã o treaptã calitativã superioarã prin inhibarea senzatiilor ce parvin prin fiecare ochi în parte, apartinând unor vecinãtãti cu structuri necomune.

Astfel, o linie tremuratã, cãreia îi corespunde bioptic altã linie tremuratã, acceptate ca ansamblu, apare ca o linie cu diminuarea substantialã a tremurãturilor. De asemenea, douã câmpuri colorate, în corespondentã biopticã, care prezintã imperfectiuni, modificãri mici de nuante, sau tuse fine, prin procesul diperceptiv au ca rezultantã un câmp colorat mult mai uniform. Si în acest caz, o succesiune cinematograficã pentru ambii ochi simultan la privire normalã are un rãspuns psihic diferit fatã de rãspunsul psihic "fantomatic", prin perceptia biopticã.

Ciclul psihic. Asa cum am arãtat în celelalte capitole, compozitia biopticã privitã cu ochii liberi se prezintã de regulã ca o compozitie conventionalã abstractã, cu repetãri rucate în câmpurile dispuse pe verticalã. La privirea prin dispozitivul bioptic sau cu modalitatea M3 apare multitudinea efectelor bioptice, perspectiva unor transpuneri psihice inedite. Observarea succesivã cu si fãrã dispozitivul bioptic amplificã aceste transpuneri prin importantele diferente observate în perceptie. Aceastã modalitate contribuie la antrenamente în sporirea sensibilitãtii artistice, adâncind separarea între prelucrãrile pe trasee afective fatã de cele ale gândirii, fapt pe care îl gãsesc important în comunicãrile vizuale.

Hiperspatiu plastic. Arta abstractã si ceea ce s-a numit arta nonobiectualã este descrisã ca respingând de regulã trimiterea la realitate. Domeniile sunt amplu expuse în critica de artã, care pare cã introduce noi conventionalisme. Asa cum am arãtat, arta biopticã permite compozitii mult mai explicite prin transpunerea modalitãtilor practicate în arta modernã, în compozitiile bioptice abstractul devenind mult mai comunicabil. Nu este cazul aplicãrii artei bioptice la compozitii care au trimiteri clare la realitatea înconjurãtoare, respectiv la reprezentãri obiectuale cu componente coerente, de exemplu ca acelea care formeazã ansambluri narative. Arta biopticã permite totusi integrarea unor obiecte cunoscute în compozitii abstracte si mai ales a formelor care rezultã din ceea ce am descris ca fiind abstractizare stimulatã.

Modalitãtile bioptice permit amplificarea profunzimilor si prin trecerea de la observarea normalã la observarea biopticã, trecere care constituie un alt tip de ciclu psihic ce face transpuneri de la o anumitã formã cunoscutã, la altã formã, cu profunzimi surprinzãtor de mari, rezultând o formã total diferitã. De exemplu, de la forma care reprezintã un plic postal plat la observarea cu ochii liberi, la o piramidã în spatiu când se priveste bioptic30). De asemenea, un obiect cunoscut, cum ar fi o roatã de car cu spite, la privirea biopticã se transpune într-o formã necunoscutã (Fig. 11). Deci apare modalitatea de a transforma datul logic al obiectului cunoscut într-o formã abstractã, formã ce nu face trimitere la realitate, creându-se de fapt o formã nouã, care nu se regãseste în lumea înconjurãtoare. Acest spatiu, jalonat de obiecte ca rezultat al cresterii profunzimilor pentru elementele fiecãrui obiect, reprezentând transformarea spatiului din compozitia privitã cu ochii liberi, l-am denumit hiperspatiu plastic. Si aici rãspunsul psihic este "fantomatic", starea perceptivã fiind pe o treaptã superioarã aceleia care ar decurge prin transformãri cinematografice privite normal cu ochii liberi.

Antispatiu plastic. Este cunoscutã redarea spatiului folosind stereoscopul si douã fotografii (stereopare), fotografii luate din unghiuri diferite, similar observãrii cu ambii ochi. Stereoparele trebuie asezate în stereoscop corespunzãtor fiecãrui ochi (stâng, drept); inversarea lor conduce la o falsã stereoscopie, care la privirea prin stereoscop dã o imagine anarhicã, fãrã sens. Acesta este si cazul stereoparelor picturi (douã tablouri cu subiecte naturaliste asezate la distantã cu elemente similare cu fotografiile) realizate de Salvador Dali.

În cazul picturii bioptice anumite stereopare pot fi inversate. Prin modalitatea de realizare a corespondentelor stereoscopice între câmpul de sus si cel de jos al tabloului bioptic, tablou ce contine perechile de stimuli necesare redãrilor spatiale, si prin mutarea dispozitivului bioptic de la ochiul stâng la ochiul drept, se produc inversãri spatiale cu sens artistic. Astfel, se poate modifica perspectiva aerianã (se trimite rosul la orizont si albastrul în fatã), se produc inversãri ale perspectivei lineare (liniile de fugã ce se întâlnesc la orizont, la schimbarea dispozitivului dat, au puncte de fugã în spatele observatorului). Asezarea succesivã a dispozitivului la ochiul drept si apoi la ochiul stâng permite un alt tip de ciclu psihic.

Compozitia pentru perceptia vizualã totalã. Am descris la capitolul Adieri albastre posibilitatea executãrii unei compozitii de câmp mare, referindu-mã la gradientul vizual, la descresterea acuitãtii vizuale spre marginea câmpului. În centru se realizeazã compozitia biopticã, urmeazã un "hiatus plastic" si apoi elementele compozitionale de margine cu culori vii. Dispozitivul bioptic ocupã un câmp relativ mic, permitând ambilor ochi sã priveascã pe lângã el toatã desfãsurarea compozitiei. La privirea înainte, apar concentrãri ale atentiei, pulsatorii, cu perioade de câteva secunde între constientizarea centrului fatã de aceea a marginii câmpului (R11).

Efecte hiperrealiste. În anii ‘60, a apãrut în S.U.A. miscarea hiperrealistã, care si-a propus un realism extrem, sustinându-se cã artistul nu trebuie sã intervinã între realitate si subiectul receptor. În picturã, s-a urmãrit sã se realizeze superfotografia; o decupare din realitate, pictatã cu o minutiozitate extremã, cu cel mult o interpunere de filtru. Acest curent a pãtruns si în Europa, începând cu anii ‘70. Se stie, însã, cã strãlucirile nu se formeazã pe suprafata obiectelor, ci sunt imagini în spatiu si pictorii, acolo unde este posibil, aseazã aceste imagini în perspectivã; o fereastrã reflectatã de un vas sferic de sticlã este reprezentatã ca un dreptunghi usor deformat, dispus astfel încât sã aparã ca fiind înãuntrul vasului. Nu toate reflexiile date de obiecte strãlucitoare se vãd cu ambii ochi, un alt factor care face ca strãlucirile executate de hiperrealisti sã nu poatã sã conducã la depãsirea realitãtii, si nici mãcar sã ajungã la redãri fidele.

Pe de altã parte, oricât de finã ar fi executia, va deranja structura suportului. Acesta este, de altfel, si cazul când se privesc obiecte reale. Sculpturile cu suprafetele polisate, strãlucitoare (Brâncusi), sunt impurificate de prezenta umbrelor provocate de persoanele în miscare, care se apropie sã le priveascã. Folosind modalitãtile bioptice, se pot plasa imaginile de reflexie în spatiu, iar, dupã caz, unele imagini de reflexie sã fie adresate numai unuia din ochi. Prin fenomenul pe care l-am numit antanta retinelor (acordul retinelor) se eliminã structurile deranjante. Prin aceste procedee s-ar putea ajunge la scopurile hiperrealistilor. În cazul formelor în spatiu polisate, acestea ar putea fi plasate în incinte de tip sferã fotometricã si privite prin ferestre mici.

Forme bioptice în spatiu (sculpturi). Domeniul este complet necunoscut. Aceasta poate si din cauzã cã tentativele erau blocate de faptul neacceptãrii unui auxiliar pentru contemplarea operei de artã, cum este cazul dispozitivului bioptic descris mai sus.

Forma spatialã se diversificã în timpul de acomodare, cuprinzând un alt spatiu, în unele pãrti ale compozitiei mai comprimat, în altele cu extinderi în profunzime, corespunzãtoare, dupã caz, unor zeci de metri.

Unele elemente dispuse pe suprafete opace (lemn, marmurã, bronz), par cã au pãtruns în interiorul formei, iar starea opacã devine transparentã.

Prin cele douã modalitãti de mai sus, alternând si cicluri psihice (privire succesivã cu si fãrã dispozitivul bioptic) se creazã impresia de transformare a materiei în imaterial, prin anularea senzatiei de tactil instalatã cu robustete în structura noastrã psihicã.


25 Istoria filosofiei moderne, vol. III, Tiparul Universitar Bucuresti, 1938, p. 454.
26 Ibidem, p. 455.
27 Ibidem, p. 451.
28 Despre psihofizic si psihofiziologic cum si despre emotiile estetice ale oamenilor inclusiv ale cunoscătorilor:-J.P. Sartre, Psihologia emotiei, Ed. IRI, Bucuresti, 1977, p. 77. "Trăim emotional o calitate care ne penetrează, pe care o suferim si care ne covârseste din toate părtile. Deodată emotia este smulsă ei însesi, se transcende, nu mai este un banal episod al vietii noastre cotidiene, ci este intuiție a absolutului.*Este ceea ce explică emotiile fine. În cazul acestora, printr-o conduită abia schitată, printr-o usoară oscilatie a stării noastre psihice sesizăm o calitate obiectivă a obiectului. Emotia fină nu este nicidecum sesizarea unei neplăceri vaporoase, a unui admirabil redus, a unui sinistru superficial, ci este un lucru neplăcut [poate plăcut - n.a.], un admirabil, un sinistru întrevăzut, sesizat printr-un voal. ...Fireste, emotiile fine se deosebesc radical de emotiile slabe. Intentia este aceea care diferentiază emotia fină de emotia slabă, deoarece conduita si starea somatică pot fi identice în ambele cazuri. Dar intentia, la rându-i, este motivată de situatie".*Si în Addenda aceleiasi cărti, William James, p. 103: "Emotiile «fine». Modificări organice, precum si afectul însusi pot fi extrem de slabe în cazul emotiilor estetice; o operă de artă nu va provoca adesea la un cunoscător decât o judecată rece, pur intelectuală, fără cea mai mică vibratie organică. La multi oameni, totusi, ea va determina emotii din cele mai intense. Evident, teoria noastră se aplică cu usurintă la acest ultim caz. Dar primul nu o contrazice, deoarece ea bazează emotia pe curenti aferenti; or, fie că perceptia unei opere de artă este urmată , fie că nu este urmată de fenomenul său complementar, adică răsunetul organic, ea nu rămâne mai puțin si în primul rând un fenomen determinat de curenti aferenti. Ea este auditie muzicală, contemplare de monumente etc., adică întotdeauna perceptie de obiect sensibil, experientă «a simturilor». Iar plăcerea care însoteste această experientă este si ea o plăcere «a simturilor»: există emotie «puternică» pentru că există perceptie «puternică»".
29 O parte din compozitia bioptică mixtă (DR11) poate fi privită cu ochii liberi cu modalitatea M3.
30 Această transformare se poate observa chiar în brevetul: L. Iliescu RO 67678.